Sesiune specială de observații astronomice asupra Lunii și planetei Marte
Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” îi invită pe băcăuani la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, din strada Ion Ghelu Destelnica (fosta Trotuș), nr.8 Bacău, pentru a participa la o sesiune de observații astronomice în seara zile de vineri, 16 noiembrie 2018, între orele 19:00 – 21:00. În condițiile în care cerul va fi senin, se vor face observații astronomice asupra Lunii și a planetei Marte, cele două corpuri aflându-se în conjuncție. Conjuncția astronomică reprezintă apropierea aparentă a două corpuri pe bolta cerească. Este de subliniat termenul ”aparent”, deoarece vineri Luna se va afla la ”doar” 398.000 km de noi, în timp ce planeta Marte va fi la aproximativ 135 milioane de km distanță. ”Cele două corpuri au fost prezente în conjuncție și timpul eclipsei totale de Lună din această vară, de pe 27 iulie 2018, Marte fiind situat atunci, la ”doar” 57 milioane de km foarte strălucitor, chiar sub Luna eclipsată de umbra Pământului, Lună aflată la 404.000 km de noi în acel moment), spune managerul Observatorului, dr.Gabriela Gurău. Prețul biletului pentru observații astronomice este de 2 lei. Meteorologii anunță, însă, vreme închisă la finele acestei săptămâni, astfel că observațiile ar putea fi amânate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














