SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina
Război în Ucraina, ziua 799
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri. Ucraina se află în ziua 799 a războiului.
În plus, Rusia foloseşte agenţi anti-revolte ca "metodă de război în Ucraina, de asemenea încălcând convenţia", a adăugat diplomaţia americană în acest text.
"Utilizarea acestor substanţe chimice nu este un incident izolat şi este probabil motivată de dorinţa forţelor ruse de a îndepărta forţele ucrainene din poziţii fortificate şi de a realiza progrese tactice pe câmpul de luptă", a scris Departamentul de Stat.
Washington a anunţat în paralel miercuri un nou val de sancţiuni vizând companii sau persoane ruse sau străine acuzate că au participat la efortul de război rusesc în invazia Ucrainei.
Pe lângă companii ruseşti din domeniul apărării, precum şi entităţi chineze, aceste sancţiuni au ca obiect mai multe unităţi de cercetare şi companii implicate în programele ruseşti de arme chimice şi biologice.
"Dispreţul permanent al Rusiei faţă de obligaţiile sale în cadrul CIAC se înscrie în aceeaşi logică ca şi operaţiunile de otrăvire a lui Aleksei Navalnîi, precum şi ale lui Serghei şi Iulia Skripal cu agenţi neurotoxici de tip Noviciok", a continuat Departamentul de Stat.
Aleksei Navalnîi, fost opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, decedat pe 16 februarie, a fost victima unei otrăviri grave pe care a atribuit-o Kremlinului.
Fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia Skripal au fost otrăviţi în Anglia în 2018.
Rusia a declarat că nu mai deţine un arsenal chimic militar, dar ţara se confruntă cu presiuni pentru mai multă transparenţă cu privire la utilizarea armelor toxice de care este acuzată.
Potrivit Institutelor americane de sănătate (NIH), cloropicrina este o substanţă chimică care a fost folosită ca agent de război şi ca pesticid şi, dacă este inhalată, prezintă un risc pentru sănătate.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News










