Thermoenergy începe probele pentru iarnă la sistemul centralizat de încălzire
Thermoenergy Group SA, societatea care asigură furnizarea în regim centralizat a apei calde și căldurii în Bacău, începe pregătirile de iarnă. Directorul general Florin Pavăl anunță că după data de 15 septembrie demarează umplerea circuitelor secundare de distribuire a agentului termic, cu prioritate a celor care au arondate școli și grădinițe. Ulterior, vor începe și probele tehnologice pentru verificarea stării conductelor și echipamentelor, astfel ca să fie preîntâmpinate eventualele probleme ce ar putea apărea. Directorul Pavăl spune că toți clienții Thermoenergy ar trebui ca în cel mai scurt timp să finalizeze lucrările pe rețelele interioare pentru a permite încadrarea acestora în parametrii de siguranță și să nu mai efectueze lucrări care să necesite descărcarea circuitelor după data de 15 septembrie. În Bacău, pe lângă instituțiile de stat, mai sunt racordate la rețeaua centralizată de încălzire doar circa 15.000 de apartamente, după ce, la începutul anilor ’90, erau racordate circa 60.000 de apartamente. De-a lungul timpului, desele avarii i-au determinat pe majoritatea băcăuanilor să opteze pentru centralele proprii de apartament, alimentate pe gaz.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














