Bacăul a pierdut peste 11 milioane de lei din fondurile europene

Bacăul a pierdut peste 11 milioane de lei din fondurile europene
Peste 11,6 milioane de lei au fost transformați în cheltuieli neeligibile sau corecții financiare, deși administrația locală a susținut în repetate rânduri că fondurile europene au fost atrase integral.
Municipiul Bacău a pierdut, până în acest moment, peste 11,6 milioane de lei din finanțări europene, sumă care va trebui suportată din bugetul local. Banii provin din corecții financiare și cheltuieli declarate neeligibile în cadrul mai multor proiecte derulate cu fonduri europene. Situația contrastează cu mesajele publice transmise de primarul Lucian Stanciu-Viziteu, care a afirmat în repetate rânduri că finanțările europene ar fi fost atrase și decontate integral.
Datele reies dintr-un răspuns oficial care analizează toate cele 24 de proiecte finanțate din fonduri europene. Documentul include valorile totale ale investițiilor, sumele decontate până acum, dar și penalitățile financiare sau cheltuielile respinse la rambursare.
Cea mai mare sumă declarată neeligibilă apare în cazul coridorului Centru-Gară-Cartier CFR. Aici, 4,55 milioane de lei nu au mai fost acoperiți din fonduri europene din cauza depășirii termenului contractual de execuție. În raport cu valoarea totală a proiectului, de aproximativ 24,7 milioane de lei, aproape 18% din investiție a devenit neeligibilă.
O situație similară apare la coridorul de pe Bulevardul Alexandru cel Bun, cunoscut ca proiectul Centru–Insulă de agrement. În acest caz, 1,36 milioane de lei au fost respinși la rambursare sau au fost plătiți după termenul-limită de 31 decembrie 2023. Raportat la valoarea totală a proiectului, de circa 5,6 milioane de lei, aproape un sfert din sumă nu a mai fost decontat din bani europeni.
Pe lângă aceste pierderi, documentul indică și corecții financiare de peste 5,7 milioane de lei. Cele mai mari apar la pista pentru biciclete Sud, cu aproape 2,9 milioane de lei, la traseul semicircular Mioriței-Gară, cu aproximativ 1,5 milioane, și la Hubul de tineret de la Cinema Orizont, unde corecțiile ajung la circa 1,33 milioane de lei.
Există și proiecte cu o absorbție aproape completă. La coridorul Centru-Șerbănești au fost decontați 9,2 milioane de lei din 9,25 milioane, iar la Colegiul Antipa s-au rambursat 4,5 milioane de lei din totalul de 5,8 milioane.
Citește și:
- 08:02 - AUR propune reducerea TVA: Petrișor Peiu critică austeritatea care „împinge românii spre sărăcie”
- 20:07 - Viorel Cataramă, atac devastator la Bolojan și PNL: „Guvernează prin politici progresiste. Un USR vopsit în galben și albastru”
- 15:36 - Hubert Thuma îl provoacă direct pe Bolojan și îl somează să clarifice poziția față de Ilfov
- 14:37 - Avocata șpăgară din PNL, în fața magistraților. Vrea să scape de arestul la domiciliu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











