Subvenționarea prețului motorinei utilizate în agricultură continuă și în anul 2022

În Ședința Guvernului din data de 2 februarie 2022 a fost aprobată Hotărârea pentru completarea HG nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Potrivit acestui act normativ, subvenția unitară la motorină în anul 2022 va fi de 1,630 lei/litru.

Suma alocată pentru plăți în anul 2022 este de 309 milioane lei, asigurând astfel achitarea ajutorului de stat determinat la plată și neachitat în anul 2021 de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, precum și plățile aferente anului 2022.

 „Finanțarea adecvată și implementarea programelor de sprijin reprezintă două dintre prioritățile mandatului meu și vom face tot ce trebuie astfel încât să putem plăti fermierii la timp, să nu existe restanțe, să reluăm acea activitate precisă de plată a subvenţiilor şi a ajutoarelor de stat cu care deja i-am obișnuit, pentru ca agricultorii să aibă stabilitate şi predictibilitate în activitatea lor”, a declarat ministrul Adrian CHESNOIU.

De această schema de ajutor de stat pot beneficia următoarele categorii:

a) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, inclusiv recunoscute preliminar, sau organizații de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistrați în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantațiilor viticole, alte evidențe funciare, Registrul național al exploatațiilor, după caz, care exploatează terenuri agricole şi/sau care dețin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislației în vigoare, în scopul obținerii producției agricole;

b) organizațiile de îmbunătățiri funciare şi federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare înscrise în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare şi Agenția Națională a Îmbunătățirilor Funciare;

c) organismele/organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele şi stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.

Totodată, de schema de ajutor de stat pot beneficia și persoanele fizice, numai dacă prezintă un angajament care va preciza că în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil pentru finanțare, aceștia vor prezenta certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului care atestă calitatea de persoane fizice autorizate sau întreprinderi individuale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.