Teorie șocantă despre efectele secundare ale vaccinului COVID. Ce au descoperit specialiștii americani

O descoperire șocantă a fost semnalată de autoritățile americane. Vaccinul Pfizer adaptat la varianta Omicron a noului coronavirus ar putea fi asociat cu un anumit tip de accident vascular cerebral la adulții de vârsta a treia. Specialiștii au adăugat însă că descoperirea lor necesită investigaţii suplimentare.

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor şi Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite au anunţat că au detectat o posibilă problemă de siguranţă medicală. Persoanele de peste 65 de ani ar prezenta un risc mai mare de a suferi un accident vascular cerebral în primele 21 de zile după ce au primit vaccinul Pfizer, cel pentru varianta Omicron.

Pe de altă parte, specialiștii susțin că în bazele de date ale altor țări nu a fost semnalat acest risc, iar descoperirea lor necesită investigaţii suplimentare.

Între timp, în România, au apărut informații înfiorătoare legate de vaccinul anti-COVID. Peste 40 de mii de români au avut reacții adverse după ce s-au vaccinat, iar unele dintre ele sunt extrem de grave. Vorbim de sute de cazuri de miocardită, tulburări hematologice, dar și paralizie facială. Raportul care cuprinde aceste reacții a fost publicat pe Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID. 

Probleme au apărut și în privința modului în care au fost negociate contractele de achiziție a vaccinurilor. Eurodeputații care conduc comisia COVID-19 a Parlamentului European îi vor cere președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să dea explicații privind achiziția de vaccinuri anti-COVID în pandemie.

În ianuarie 2021, președinta Comisiei Europene a anunțat că cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, nu pot negocia separat contractele de achiziție a vaccinurilor anti-COVID-19. În acest context, Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a deschis deja o anchetă asupra contractelor de vaccinuri. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.