Tichete de vacanță pentru profesorii din creștere copil

Doritorii trebuie să achite un impozit.

Cadrele didactice aflate în concediul de creștere a copilului pot obține vouchere de vacanță. Aceasta grație unui succes al sindicatelor din învățământ care au obținut o suplimentare cu 70 de milioane de lei a bugetului. Termenul limită pentru depunerea cererilor la secretariatele școlilor sau liceelor este 25 iunie. „Doritorii trebuie să achite 145 de lei, impozit, la contabilitate”, a declarat președintele de sindicat din Bacău, Adrian Purcaru. Deși informația n-a fost popularizată în media, se pare că profesorii sunt informați cu privire la această facilitate. În Bacău, sunt membri de sindicat 7400 de cadre didactice și personal auxiliar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.