Trei răniți în accident la Gioseni. Șoferul care s-a răsturnat cu mașina era beat

Un accident care putea avea urmări grave s-a produs azi-noapte la Gioseni, pe drumul județean din localitate. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenta alcoolului, pe fondul vitezei, un șofer de 20 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă şi a intrat în coliziune cu un podeț, răsturnându-se pe carosabil. În urma accidentului trei tineri cu vârste între 20 și 22 de ani, pasageri în autoturism, au fost răniți și au fost transportați la Spitalul Județean Bacău. Aparatul etilotest a arătat în cazul conducătorului auto un rezultat de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.