Una din trei daune este întârziată sau plătită parțial, dar ASF închide ochii. Noile reguli RCA sunt dezechilibrate – COTAR

Anunțatele modificări ale regulilor RCA sunt încă dezechilibrate și că tind să încline spre sancționarea prea dură a șoferilor și un tratament prea blând pentru firmele de asigurare, a afirmat  Florin Pandele, vicepreședinte al organizației de transportatori și service-uri COTAR, într-un interviu pentru Economica.net.

„Dacă  ASF a făcut propuneri de lege care să ducă asiguratul  din bonus în malus, ceea ce va duce la scumpirea RCA cu minimum 30% pentru un număr mare de șoferi, noi așteptăm măsuri de echilibrare care să vizeze asigurătorii. Aceștia trebuie să fie sancționați punctual, pentru fiecare abatere în parte, la fel cum și asiguratul va fi sancționat, prin noul sistem bonus-malus. Este, de fapt, obligația ASF , prevăzută și de actuala lege 237/2015 privind autorizarea și supravegherea în asigurări. Până în prezent, ASF a fost ca un polițist care vede că un conducător auto trece pe roșu, dar care întoarce capul și se face că nu îl vede pe contravenient”, a afirmăt Florin Pandele, vicepreședinte COTAR, în interviul acordat Economica.

Acesta susține că, în ciuda ieșirii de pe piață a societăților cu mari probleme, adică City Insurance și Euroins, procesul de despăgubire tot nu funcționează așa cum ar trebui.

„Peste 30% din despăgubirile pe RCA sunt întârziate sau plătite parțial. Aceasta în condițiile în care manopera plătită de firmele de asigurare către cele 15.000 de service-uri autorizate nu depășește 5% din totalul încasărilor din primele RCA. Totalul despăgubirilor plătite către service-uri, deci cu tot cu piese și materiale de vopsitorie, nu depășește 20% din încasări. Și tot sunt probleme. ASF este obligată prin lege să sancționeze asigurătorii care au astfel de abateri. Societățile care nu achită la timp dauna sau care o achită parțial trebuie sancționate punctual, conform articolului 37 din legea 132/2017, dacă asigurătorul a pierdut definitiv și irevocabil în instanță. Din păcate, oamenii din execuție din ASF au refuzat pur și simplu să ia măsurile legale, deși le prezentăm dosar cu dosar, cu dovezi clare”, a declarat Pandele.

Vicepreședintele COTAR aduce acuzații grave, spunând că, la presiunea firmelor de asigurare, Direcția Juridică din ASF trimite către instanțe adrese favorabile firmelor de asigurare.

„Emit ilegal interpretări ale prevederilor din legea RCA. În mod normal, aceste acțiuni sunt interzise de lege, cu consecințe grave, de natură penală. Culmea, aceste adrese erau semnate și de Consiliul ASF, ceea ce mie îmi arată obediența față de firmele de asigurare, mai ales că toate aceste adrese ale ASF, prin care susțin asigurătorii, sunt contrazise de deciziile judecătorilor în zeci de mii de procese. Noua conducere ASF trebuie să știe că, dacă va lucra cu aceeași oameni care comit aceste abateri punând frână oricăror decizii de sancționare a firmelor de asigurare abuzive, nu este exclus ca mandatul său să se finalizeze înainte de termen”, a arătat Pandele.

Citește AICI interviul integral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.