USR a stabilit delegația partidului pentru consultările de la Cotroceni: Echipa care îl va combate pe Klaus Iohannis

Biroul Național al USR a stabilit, într-o ședință, joi seară, delegația partidului pentru consultările de la Cotroceni: Dacian Cioloș, Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion și Cristian Ghinea. 

Delegația USR va merge cu un mandat clar în privința reformelor pe care viitorul premier trebuie să le îndeplinească într-un calendar asumat de toate partidele care formează coaliția de guvernare. 
 
În ședința de joi Biroul Național a analizat mai multe soluții la creșterea prețurilor la energie și gaz și a stabilit că parlamentarii USR vor propune săptămâna viitoare un pachet de măsuri care să ajute atât consumatorii casnici, cât și IMM-urile și instituțiile publice în această iarnă. 
 
USR susține nevoia urgentă de a sprijini consumatorii, în primul rând prin reducerea impactului pe care statul îl are direct asupra creșterii prețurilor prin accize și TVA, urmată de măsuri de compensare adiționale.
 
Tot joi seară, Biroul Național al USR a propus ca parlamentarii să elaboreze o inițiativă legislativă prin care să fie introduse criterii de transparență pentru alocarea banilor din fondul de rezervă al Guvernului. 
 
Decizia a fost luată în contextul în care premierul demis Florin Cîțu se folosește fără scrupule de fondul de rezervă al guvernului în ultimele zile la Palatul Victoria. În prezent, regulile după care se împart acești bani sunt cele stabilite de Liviu Dragnea, din dorința sa de a da bani preferențial către primari și consiliile județene.


Sursa: Realitatea Din USR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.