Vaccinul anti-COVID a ajuns în România

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID a ajuns în România prin Vama Nădlac. Transportul a fost întâmpinat de secretarul de stat Raed Arafat și coordonatorul campanie de vaccinare anti-COVID Valeriu Gheorghiţă.

„A fost un efort imens, la care au participat toate statele membre, la care a participat si România. Este o sperantă, este lumina de la capătul tunelului, dar atenție, asta nu inseamnă ca problemele s-au terminat, nu trebuie să uităm de purtarea măștii, de distanțare. De azi vom acționa pe doua fronturi, pe cel de prevenire a exitinderii pandemiei și pe cel al vaccinării,” a afirmat Raed Arafat.

„Toate aceste activități sunt perfect centralizate și în acord cu ce se întâmplă în celelalte țări europene. Este un efort imens. Avem o strategie de vaccinare, prima etapă este cea adresată personalului medical, în etapa a doua sunt persoanele la risc și în a treia celelalte persoane,” a afirmat și Valeriu Gheorghiță, medicul militar care coordonează campania de vaccinare.

CÂND începe vaccinarea împotriva COVID-19 în România

Vaccinarea în țara noastră va începe duminică, 27 decembrie. Cele 10.000 de doze vor fi distribuite în zece spitale din București și din țară, aflate în prima linie în lupta cu pandemia. 

Evenimentul de vaccinare de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” va începe duminică, la ora 09:00. În aceeași zi, acțiuni similare vor fi organizate și în celelalte nouă spitale de boli infecțioase, după ora 10.00.

Toate evenimentele vor fi transmise live pe toate paginile de Facebook instituționale ale Guvernului României, se mai arată în comunicatul CNCAV.

Spitalele UNDE are loc vaccinarea împotriva COVID-19 

Cele zece unități medicale sunt următoarele: 

– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov (dr. Andreea Moldovan)

– Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, București (dr. Cătălin Apostolescu)

– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti, inclusiv secţia externă modulară Pipera (dr. Florescu Symin)

– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca (dr. Violeta Briciu)

– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa (dr. Sorin Rugină)

– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova (dr. Dragoș Nicolosu)

– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi (dr. Forin Roșu)

– Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Ruşdea” din Baia Mare (dr. Vasile Bonat)

– Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava (dr. Marius Grămadă)

– Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara, inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara (dr. Virgil Musta).

Informații despre vaccinul împotriva Sars-Cov-2 și campania de vaccinare

Date utile despre vaccinul împotriva Sars-Cov-2 și campania de vaccinare sunt disponibile pe Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.