VIDEO Confruntare incendiară la Realitatea Plus între Cristian Rizea și Mohammad Murad. Omul de afaceri s-a jurat pe Coran

Marea confruntare dintre Mohammad Murad și Cristian Rizea a avut loc la Realitatea PLUS! Deputatul fugar a făcut dezvăluiri în exclusivitate despre creditele afaceristului, dar și despre întâlnirile acestuia, într-unul dintre hotelurile din București ale lanțului pe care-l deține, cu numeroși politicieni controversați. Murad a venit cu replica, dar s-a contrazis singur. Deși inițial a spus, în emisiunea ,,Culisele statului paralel”, că nu s-a mai văzut cu Rizea de trei decenii, ulterior a recunoscut că s-a întâlnit cu el în urmă cu 5 ani, în compania unor lideri ai PSD. 

Disputa între cei doi a pornit chiar de la episodul invocat de Cristian Rizea. „Cred că am vorbit cu dl. Rizea în viața mea de 2-3 ori, cel mult, prin anii ’90-’91 și niciodată în viața mea nu am vorbit subiecte legale, nici măcar de afaceri.”

Discuția s-a aprins după ce, în cursul emsiunii, fostul deputatul a continuat să susțină că omul de afaceri libanez minte și că întâlnirea a avut loc, moment în care Mohammad Murad a intervenit din nou, prin telefon. 

„Murad: Jur pe Coran și Biblie, cu dl. Rizea m-am intersectat de două ori, poate în ’90-’91, nu-mi aduc aminte, dar niciodată de atunci, n-am fost prieteni, n-am stat la masă împreună.

Rizea: Dar de întâlnirea de la Phoenicia (lanțul hotelier deținut de omul de afaceri – N.R.) cu Dan Tudorache, cu Cătălin Rădulescu, ați uitat că ne-am întâlnit?

Murad: Păi da, dar cu ei m-am întâlnit, nu  cu dvs..

Rizea: Aaa, de fapt nu m-ați mai văzut de 5 ani, nu de 30.”

Mohammad Murad recunoaște că are credite de aproximativ 67 de milioane de euro, atât personale, cât și pe firmele pe care le deține, dar că este la zi cu plata ratelor și nu are niciun credit neachitat.

În urma dezvăluirilor lui Cristian Rizea, de acum două sătămâni, firmele lui Murad au fost verificate de autorități. Fără să dea nume, afaceristul a declarat că un important politician i-a trimis într-o singură zi 7 controale la hotelul de lux pe care îl deține.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.