Nadia Comăneci împlinește astăzi 58 de ani
Azi este un moment important pentru băcăuani, în general, și pentru cei care locuiesc în municipiul Onești, în mod special. Este ziua în care s-a născut steaua gimnasticii mondiale. O fată firavă care, în urmă cu 43 de ani, a scris istorie, obținând prima notă de 10 din istoria gimnasticii și a Jocurilor Olimpice.
Născută pe 12 noiembrie 1961, la Oneşti, Nadia Comăneci a început să practice gimnastica la vârsta de 6 ani. A făcut performanță în sport și a cucerit medalie după medalie la diferite competiții internaționale.
Adevărata ei valoare s-a văzut pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, când Nadia a devenit prima gimnastă din lume care a primit nota 10, pentru exercițiul de la paralele.
Momentul a rămas în istorie cu atât mai mult cu cât afişajul electronic nu era programat să arate această notă. Spre stupoarea tuturor, care au aplaudat la scenă deschisă evoluția băcăuancei, tabela a arătat nota 1. Lucrurile s-au lămurit rapid, iar până la finalul competiţiei Nadia Comăneci a obţinut încă şase note de 10.
Gimnasta româncă a revenit acasă de la Olimpiadă cu trei medalii de aur, la individual compus, bârnă şi paralele inegale, o medalie de argint pe echipe şi o medalie de bronz la sărituri.
Băcăuanca este și în ziua de azi un model pentru toată lumea, fiind numită de postul ABC News şi Ladies Home Journal printre cele mai importante o sută de femei ale secolului XX.
La ceas aniversar, îi urăm cu toții LA MULȚI ANI!