Zi călduroasă și astăzi

Zi călduroasă și astăzi. Vremea va continua să se încălzească şi va deveni deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii martie în special în sudul şi estul ţării.

Cerul va fi variabil în regiunile sudice şi va prezenta înnorări temporare în rest.

În Maramureş, pe arii relativ extinse în Crişana, local în Transilvania şi nordul Moldovei şi numai izolat în celelalte regiuni temporar vor fi ploi.

Va ploua și în zonele montane. Doar la peste 1500 m se vor semnala precipitaţii mixte.

În nord-vestul teritoriului cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp.

Vântul va avea intensificări în zona montană, cu rafale mai intense pe crestele Carpaţilor Orientali şi ale Munţilor Apuseni, unde se vor depăşi 80…100 km/h, dar pe parcursul zilei, local şi la viteze mai mici, şi în restul regiunilor, în general cu viteze de 45…55 km/h.

Temperaturile maxime vor fi de la 8 grade în Maramureş şi în depresiunile din estul Transilvaniei, până la 20 de grade în Lunca Dunării.

Temperaturilrle minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade.

Izolat, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă, conform ANM.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.