23 de percheziții domiciliare, în această dimineață, în 5 județe

În această dimineață, 82 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, cu sprijinul a 54 polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bacău, Vrancea, Botoșani și Suceava, alături de luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează 23 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal ce are ca obiect de cercetare săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat”.  

Perchezițiile se desfășoară pe raza județelor Brașov, Bacău, Vrancea, Botoșani și Suceava, la domiciliile și sediile comerciale ale persoanelor bănuite de comitere de furturi de componente auto (catalizatoare).

În urma perchezițiilor vor fi ridicate mijloace de probă și se vor efectua activități procedurale, ce se impun, pentru stabilirea situației de fapt.

Totodată, polițiștii vor pune în aplicare 19 mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov în vederea audierii.

Activitățile se desfășoară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Burebista” Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.