54 misiuni ale pompierilor băcăuani, în ultimele două zile

În acest sfârșit de săptămână, peste 200 de pompieri au fost la datorie, pregătiți să asigure misiunile de protecție a populației, la nivelul județului Bacău. Astfel, în intervalul 30 aprilie – 2 mai, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău au intervenit în 54 situații de urgență.

O proporție semnificativă a misiunilor a constat în acordarea ajutorului medical de urgență (37). Totodată, pompierii militari au acționat pentru lichidarea a trei incendii, pentru salvarea unui animal, au intervenit într-o misiune de asistență persoane și au gestionat alte 12 intervenții în sprijinul comunității.

Având în vedere faptul că, odată cu instalarea sezonului cald cei mai mulți cetățeni optează pentru petrecerea timpului în aer liber, în special în pădurile din apropierea localităților, recomandăm acestora respectarea următoarelor măsuri preventive:

  • Nu aprindeți focul în pădure pe timp de vânt;
  • Atunci când faceţi focul în spaţiile special amenajate, supravegheaţi arderea permanent. La plecare stingeţi focul cu apă şi acoperiţi jarul cu pământ;
  • Nu aruncaţi resturi de ţigări la întâmplare. Acestea pot aprinde vegetaţia uscată sau alte materiale combustibile;
  • Nu lăsaţi copiii să se joace cu focul.

 

Evenimentele înregistrate la nivel județean vor fi atent monitorizate de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.