Românca din Bacău care a fost croitoreasa reginei Elisabeta a II-a rupe tăcerea: primul lucru pe care trebuia să-l facă la intrarea în palat

O bacăuancă se poate lăuda cu o experiență de viață demnă de o peliculă hollywoodiană. Femeia a ajuns să fie croitoreasa personală a Reginei Elisabeta a Marii Britanii.

 

Femeia în vârstă de 47 de ani, pe numele său Claudia Florian, își făcuse un renume în țară, însă soțul său a decis să plece peste hotare, unde a fost nevoită să o ia de la zero.

„Începutul a fost foarte greu, pentru că nu ştiam să vorbesc limba engleză. Am început să fac muncă de jos. De la o croitoreasă cunoscută în România , ajunsesem să fac curăţenie. Am făcut asta o perioadă, până m-am hotărât că e momentul să îmi urmez visul, acela de a deveni croitoreasa”, povestește femeia, potrivit Ziarul de Bacău

 

Aceasta a precizat că a avut norocul să dea peste o altă româncă acolo, care avea un magazin de rochii de mireasă. A lucrat doi ani jumătate împreună cu aceasta, timp în care a învățat atât limba engleză, cât şi noi tehnici de croitorie.

„Din păcate, a fost nevoită să vândă afacerea, moment în care m-am găsit în poziţia de a-mi căuta un alt loc de muncă. Mi-am făcut un C.V. şi am plecat prin Londra ciocănind la toate magazinele să văd cine are nevoie de o croitoreasă”, își amintește aceasta.

 

Foarte curând a fost remarcată de o casă de lux, care a angajat-o pe loc. Lucrurile au luat o întorsătură total neașteptată, însă adevărata surpriză a venit abia atunci când a fost sunată și ofertată pentru a ocupa probabil cea mai înaltă funcție din cariera ei.

„Într-o zi am fost sunata de o personă care nu se prezentase şi mi-a spus că cineva ar vrea să mă întâlnească şi să vorbească cu mine despre un nou loc de muncă. (…) Când am ajuns la interviu, am întâlnit o doamnă foarte aspectuoasă, care s-a prezentat ca fiind asistentă personală a Elisabetei, Regina Angliei.Nu îmi venea să cred. Am fost foarte încântată de oferta ei. Am avut un alt interviu la Buckingham Palace, era un nou început pentru mine”, își amintește femeia.

Băcăuanca a fost acceptată pentru o perioadă de un an să fac hainele Reginei Angliei, având prilejul să o întâlnescă personal şi să facem probe la diverse materiale pentru a confecţiona piesele vestimentare pe care suverana urma să le poarte. Materialele folosite erau 100% mătase naturală, făcute la comandă pentru Regina Elisabeta, spune femeia.

„Experienţa a fost nemaipomenită. Eram verificată de fiecare dată când intrăm în palatul Reginei şi nu aveam voie cu telefon sau alte aparate cu care puteam face poze sau înregistrări. De fiecare dată când întâlneam Regina, trebuia să mă înclin în faţa ei şi să spun “Majestatea Voastră”, a mai spus românca, ale căre creații au fost purtate de nume mari de la Hollywood, precum cântăreața Beyonce și actriţa Francesca Duton. 

 

 

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.