Mii de elevi din Bacău, în focul examenului! Ce subiecte au fost la limba și literatura română

Emoții pentru aproximativ 5200 de copii din Bacău, care începând de astăzi susțin evaluarea națională, într-unul din cele aproape 150 de centre de examen. Evaluarea a început cu proba scrisă la limba și literatura română.  La primul subiect, elevii au avut de realizat o compunere pe baza unui text care aparține genului dramatic. La subiectul al doilea, ei au avut de redactat o compunere în care să prezinte o întâmplare care a avut loc acasă sau la școală, în timpul unei activități de lectură.

Subiectele au avut un grad de dificultate mediu, iar mulți elevi s-au declarat încântați de ele, caracterizându-le ca fiind ușoare.

Absolvenții de gimnaziu vor avea mâine o zi de pauza, iar joi urmează matematica. Totuși, pentru 30 de elevi din Ghimeș Făget, examenul continuă și mâine, cu proba la limba maternă.

Primele rezultate ale examenului vor fi comunicate marțea viitoare, până la prânz, iar cei nemulțumiți de note vor putea depune contestații în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbăta viitoare, adică pe 29 iunie.

Evaluarea Naţională este un examen important pentru absolvenții de gimnaziu, întrucât media de la evaluare are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.