A fost stabilit programul Ligii 2 Casa Pariurilor. Cum se va face accesul suporterilor pe stadioane

Luni, 19 iulie, de la ora 16:00, la Casa Fotbalului, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea programului pentru noul sezon competițional de Liga 2.

VEZI AICI PROGRAMUL!

În ediția 2021/2022, ce va debuta la 31 iulie, vor lua startul 20 de echipe ce vor juca în următorul sistem competițional.

  • Echipele participante vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regular, urmând ca apoi să fie repartizate, pe baza clasamentului, în cea de-a doua fază a competiției, play-off sau play-out.
  • primele 6 clasate la finalul sezonului regular își vor disputa locurile de promovare într-un play-off. De această dată, partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formaţie.
  • la finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.
  • echipele de pe locurile 7-20 la finalul sezonului regular vor fi repartizate în două serii de play-out, disputând doar un tur de 7 etape, care va asigura încă şase meciuri pentru fiecare echipă

Protocol desfășurare competiție

Accesul suporterilor în stadion

  • accesul spectatorilor în tribune se poate face la o capacitate maximă de 50%, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • 5% din numărul de spectatori va fi destinat echipei oaspete (în spațiile special amenajate, în conformitate cu ROAF). Aceștia vor fi obligați să respecte toate regulile impuse de prezentul regulament.

Persoanele eligibile pentru a asista la un meci de fotbal

  • persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
  • persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARSCoV-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.