La data de 20 februarie, pe raza municipiului Bacău, s-a produs un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Din cercetări a reieșit că un bărbat de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Erou Ciprian Pintea, ar fi efectuat viraj la stânga şi ar fi acroşat un autoturism, condus regulamentar din sens opus, de un tânăr de 29 de ani.
Din impact au rezultat pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul de 38 de ani a prezentat o alcoolemie de 0,97 mg./l. alcool în aerul expirat, iar tânărul de 29 de ani, rezultat negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Sursa: Realitatea de Bacau