Adolescent TÂLHĂRIT de doi minori pe stradă

Un adolescent de 18 ani, din municipiul Bacău, a fost tâlhărit, într-una din serile trecute, pe o stradă din oraş, de doi minori. Acesta se îndrepta către casă, când la un moment dat i-au ieşit în cale un minor de 16 ani şi un altul de 15 ani, care prin violenţă i-au sustras telefonul mobil.
Victima a depus plângere la Poliţie, iar suspecţii au fost prinşi. Cel de 16 ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior „ambii bănuiţi au fost prezentaţi instanţei, care a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, spun poliţiştii. Aceştia sunt cercetaţi pentru tâlhărie calificată. Prejudiciul a fost recuperat.

Pentru a nu deveni victima unei tâlhării, poliţiştii le recomandă băcăuanilor să evite deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ, deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului şi cereţi ajutorul primului poliţist pe care-l întâlniţi. Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare: lănţişoare, brăţări, telefoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.