Aproape 110 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru infrastructura medicală și educațională, îmbunătățirea calității vieții și promovarea spiritului antreprenorial

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 25 de contracte de finanțare, în valoare totală de 109.983.910,67 de lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de MDLPA.

Dintre acestea, 9 proiecte vizează atât eficientizarea energetică a unor unități medicale și școlare, cât și creșterea calității vieții populație din:

  • orașul Săliște (jud. Sibiu), pentru crearea infrastructurii recreative și edilitare, va beneficia de suma de 11.179.488,24 lei;
  • municipiul Odorheiu Secuiesc (jud. Harghita) va beneficia de suma de 11.592.135,92 lei pentru îmbunătățirea calității vieții populației;
  • comuna Letea Veche (jud. Bacău), pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea școlii din satul Letea Veche, va beneficia de suma de 5.899.846,60 lei;
  • comuna Ruginoasa (jud. Iași) va beneficia de suma de 6.165.083,46 lei pentru modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ioan Cuza”;
  • municipiul Focșani (jud. Vrancea), pentru reabilitarea energetică a Centrului de zi de recuperare şi reabilitare copii cu dizabilităţi (corpurile C1, C2, C3, C4), va beneficia de suma de 2.572.684,95 lei;
  • municipiul Galați va beneficia de suma de 5.741.883,63 lei pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie ”Buna Vestire”;
  • municipiul Călărași, pentru creșterea eficienței energetice la corpurile A, B, C și D ale Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Pompei Samarian”, va beneficia de suma de 11.563.911,44 lei;
  • comuna Sarichioi (jud. Tulcea) va beneficia de suma de 3.273.761,52 lei pentru eficientizarea energetică și modernizarea Școlii nr.1;
  • municipiul Tulcea, pentru eficientizarea energetică a unui imobil situat pe strada Slt. Gavrilov Corneliu, va beneficia de suma de 5.272.676,62 lei.

Alte 16 proiecte au ca obiectiv creșterea competitivității unor firme, prin dezvoltarea activității și achiziționarea de echipamente performante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.