Băcăuanca Anica Fichioș, “Tezaur Uman Viu”, premiată la sediul Ministerului Culturii

Ministerul Culturii a premiat meșterii și rapsozii populari din România, la Gala ”Tezaure Umane Vii”, un eveniment care a celebrat creația tradițională românească.

Meșterii și rapsozii din toată țara care au primit, de-a lungul ultimilor ani, acest titlu, au primit aplauze la scenă deschisă pentru ceea ce promovează și lasă moștenire.

Printre cei care au fost răsplătiți se numără și Anica Fichioş, meşter în prelucrarea fibrelor şi firelor textile, din comuna Oituz. Anica Fichioș, învățătoare pensionară, a fost desemnată “Tezaur Uman Viu” în 2018. Băcăuanca este specializată în țesutul de covoare, cergi și ii. Ea folosește o tehnică tradițională atât în realizarea acestora, cât și la vopsit. În lucrările sale predomină elementele și simbolurile specifice zonei Moldovei.

Aceşti păstrători de tradiţie sunt cei care trăiesc în realitatea spaţiului şi culturii româneşti, acea cultură care are sute de ani de evoluţie, care este un proces din momentul formării limbii şi culturii până astăzi. Este foarte important să remarcăm că aceste tezaure umane vii sunt cele care păstrează sistemul cultural al acestui spaţiu. Tezaurele umane vii sunt nişte repere culturale care transmit informaţie, o păstrează şi au o foarte mare funcţie educativă şi formativă„, a declarat preşedintele Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, academicianul Sabina Ispas.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.