Bătaie în discotecă la Agăș! Patru bărbați au fost reținuți de polițiști

Patru persoane din comuna Brusturoasa, bănuite de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii publice şi distrugere, au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore. Este vorba despre patru bărbați, care în noapte de 30 iunie au provocat un scandal monstru în discoteca de la Agăș. Incidentul a fost anunțat încă de atunci la 112, iar într-o primă fază polițiștii au avut un singur suspect, un bărbat de 35 de ani, care a lovit un localnic din Agăș, în urma unui conflict spontan.  Cercetările au scos la iveală însă că la discotecă nu a fost doar un scandal minor, ci o bătaie generală și un haos de nedescris, în care au fost implicate mai multe persoane.

“Poliţiştii au pus în executare mandate de aducere emise pe numele a patru bărbaţi din localitatea Brusturoasa, bănuiţi de comiterea infracţiunii de lovire, cercetările fiind extinse şi pentru săvârşirea inflracţiunilor de tulburare a ordinii publice şi distrugere. Având în vedere pericolul social al faptelor, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru cei patru bărbaţi bănuiţi de comiterea faptelor”,  au transmis reprezentanții IPJ Bacău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.