Braconieri prinși cu ajutorul camerei cu termoviziune. Continuă disputa dintre CRE Bacău și Asociația Județeană de Vânătoare și Pescuit Sportiv

Voluntarii Centrului Regional de Ecologie Bacău (CRE) aflați în patrulare pe Lacul Galbeni reușit să prindă în flagrant, din nou, alți braconieri care încercau să scape de vigilența organelor de control. De această dată, ecologiștii au folosit o cameră cu termoviziune, astfel că cele șapte persoane au putut fi depistate ușor, chiar dacă braconau pe timp de noapte. Voluntarii i-au chemat pe polițiști, iar suspecții au fost conduși la sediu pentru declarații. Ecologiștii băcăuani sunt însă nemulțumiți de felul în care Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) își face datoria. ”Din nou ridicăm problema asupra modului în care AJVPS asigură paza zonelor de pescuit proprii. Menționăm că cele 19 zone de pescuit atribuite AJVPS au fost atribuite de ANPA sub obligația asigurării pazei conform Legii 333/2003. Până la începutul prohibiției, ANPA a hărțuit pescarii CRE cu permis ANPA, pe zonele de pescuit ale AJVPS, în contradicție cu prevederile legale, sub pretextul că acești pescari afectează captura totală admisibilă. În condițiile în care aproape zilnic constatăm faptul ca AJVPS nu se poate achita de obligațiile privind paza, fondul piscicol fiind decimat de braconieri, întrebăm ANPA cum se cuantifică sute de kilograme, poate tone de pește braconat săptămânal pe cel 19 zone de pescuit ale AJVPS Bacău?”, spun voluntarii CRE Bacău pe pagina de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.