Campionul mondial Daniel Ghiță revine în ring

Cu sprijinul unei importante firme băcăuane, campionul mondial la kick-boxing Daniel Ghiță va reveni toamna aceasta atât în ring, ca luptător, dar și ca organizator al unui turneu la capătul căruia se va acorda un titlu de campion mondial. Ghiță, acum în vârstă de 37 de ani, a anunțat pe pagina sa de facebook că se reîntoarce pe ring pentru a practica sportul care l-a făcut celebru. ”I’m back…with one of the best from România: Tournament Colosseum! În anul Centenarului lupt acasă! Mulțumesc acestor oameni minunați, care pregătesc cea mai frumoasă gală a anului 2018! Daca aveți sugestii, să ne scrieți, va rog. Nihil Sine Deo”, le-a transmis Ghiță fanilor săi.
Turneul, intitulat Colosseum, va avea prima ediție pe 17 septembrie la ora 19.00 la Sala Polivalentă din București. Va fi un campionat de K1 de tip piramidă categoria 70 de kg în urma căruia va fi decernat și un titlu de campion mondial. Daniel Ghiță, cunoscut ca the Savage Samurai, nu va lupta însă în această ediție, ci în cea din octombrie, unde lupta va fi de unu la unu (superfight) și unde vor participa nume grele la nivel mondial.
Pentru prima oară însă, Daniel Ghiță va fi prezent nu doar în competiția din octombrie, ci va fi și organizator al galei cu care se mândrește că se va desfășura în România în anul Centenarului. Este prima revenire în ring a lui Daniel Ghiță după mulți ani, iar turneul Colosseum promite că va deveni unul de referință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.