Ce este otita și cum se tratează

O infecție a urechii foarte dureroasă și neplăcută, otita este o problemă des întâlnită în rândul copiilor, dar nu ocolește nici adulții. Dacă nu este tratată corect și prompt, otita poate provoca probleme de auz, permanente uneori. Iată cum se manifestă și care sunt opțiunile de tratament.

Otita externă

Cunoscută și ca otita înotătorului, acest tip de otită afectează conductul auditiv extern, adică pasajul prin care trec sunetele din exterior către timpan. Otita externă este întâlnită mai frecvent vara, fiindcă apare la copiii (dar și la adulții) care petrec mult timp în apă. 

Umezeala care poate rămâne în ureche după înot este un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor, dar și fungilor. Dintre bacterii, stafilococul auriu, Pseudomonas aeruginosa și streptococii sunt cauzele principale ale otitei externe. Dintre fungi, cei mai întâlniți sunt Aspergillus niger și Candida albicans. 

Deși se numește otita înotătorului, apa nu este singura cauză a otitei externe. Traumatismele conductului auditiv extern, care pot fi produse inclusiv cu bețișoarele de urechi, pot duce la inflamarea și infectarea acestuia.

Ca urmare a inflamației, conductul auditiv extern se umflă și se înroșește. Pot să apară scurgeri din ureche, inițial incolore, iar apoi gălbui, cu aspect de puroi. Durerea este și ea prezentă, de cele mai multe ori fiind intensă. 

Otita medie 

Acesta este cel mai întâlnit tip de otită și se localizează la nivelul urechii medii, adică într-un spațiu plin cu aer dintre timpan și urechea internă. Aici se găsesc 3 structuri osoase mici care transmit vibrațiile sonore de la timpan către urechea internă. Rolul său este de a egaliza presiunea dintre urechea internă și cea externă. 

În cele mai multe cazuri, otita medie este cauzată de virusuri care ajung la acest nivel din nas și gât, ca urmare a infecțiilor respiratorii virale. Contrar opiniei generale, agentul infecțios este mai rar bacterian.

Otita medie poate apărea la orice vârstă, inclusiv la cea adultă, dar cele mai multe cazuri se raportează în intervalul 6-24 de luni. Aproximativ 80% trec printr-un episod de otită medie la un moment dat, potrivit statisticilor publicate de National Library of Medicine din SUA,  cea mai mare bibliotecă medicală din lume. 

Otita medie acută

Este cea mai frecventă formă de otită medie și cea la care se face referire de obicei atunci când se vorbește despre otită. Potrivit specialiștilor NHS, Serviciul Național de Sănătate britanic, otita medie acută debutează brusc, cu febră ridicată (de obicei, peste 38 de grade Celsius), inflamație și durere de intensitate mare. Pot exista secreții de culoare albă, galbenă sau maronie care se scurg din ureche. Secrețiile purulente din spatele timpanului pot să afecteze temporar auzul. Un alt simptom al otitei medii acute este vertijul.

Cum se tratează otita

Tratamentul otitelor depinde de vârstă, dacă vorbom despre copii, de gravitatea simptomelor și de recurența episoadelor de boală. Simptomele otitei medii acute se atenuează de obicei după primele două-trei zile de la debut și majoritatea infecțiilor dispar fără tratament în decurs de una-două săptămâni, potrivit medicilor Mayo Clinic

În cazul otitei medii, specialiștii Academiei Americane de Pediatrie recomandă doar observarea evoluției copiilor în următoarele situații:

  • copii cu vârsta între 6 și 23 de luni cu otită medie la o singură ureche fără simptome severe (durere ușoară cu durata sub 48 de ore și o temperatură mai mică de 39 de grade Celsius);
  • copii cu vârsta peste 24 de luni cu otită medie la o singură ureche sau la ambele fără simptome severe (durere ușoară cu durata sub 48 de ore și o temperatură mai mică de 39 de grade Celsius).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.