Cei care nu au plătit parcarea se pot aștepta la amenzi

O acțiune a polițiștilor locali care s-a desfășurat ieri în municipiul Bacău, în parcările cu plată, arată cât sunt de corecți șoferii băcăuani când vine vorba de a plăti pentru locul de parcare. Astfel, în cadrul acțiunii au fost verificate parcările cu plată din zona centrală, parcările din zona Pieței Centrale, Parcarea Stadion și Parcarea de pe str. Gării.

S-au verificat în total 439 autovehicule, însă doar 138 aveau tichetul de plată expus, 56 aveau abonament și 21 efectueaseră plata prin SMS.

„Au fost aplicate pe loc 16 sancțiuni în valoare de 1.100 lei iar pentru celelalte 187 autovehicule ce nu aveau tichetul sau abonamentul expus ori plata prin SMS efectuată au fost întocmite documentele de verificare urmând a fi sancționate în perioada următoare”, a declarat Oana Cojocaru, purtător de cuvânt al Poliției Locale.

Polițiștii locali reamintesc că tarifele de parcare pot fi achitate prin intermediul uneia dintre metodele disponibile (aparat de taxare, încasator, acolo unde este cazul, SMS sau abonament), pentru a evita sancțiuni contravenționale cuprinse între 100 și 500 lei. În municipiul Bacău sunt 18 parcări cu plată, cu 1000 de locuri. Ora de parcare costă 1,5 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.