Cine este bugetara care a pus țara pe jar cu naționalizarea pilonului 2 de pensii

Funcționara care a pus țara pe jar cu naționalizarea pilonului 2 de pensii are un salariu mai mare decât președintele Iohannis! Șefa de la Finanțe se scaldă într-o avere impresionantă, relatează Realitatea PLUS. Daniela Pescaru este unul dintre funcționarii publici care au lucrat aproape la toate bugetele țării votate de parlament după 1989.

Noi detalii ies la iveală despre secretarul de stat care a vrut să naționalizeze pilonul 2 de pensii, potrivit Realitatea PLUS.

Daniela Pescaru este unul dintre funcționarii publici care au lucrat aproape la toate bugetele țării votate de parlament după 1989 și are o avere impresionantă strânsă din salariul de bugetar, dar și din donațiile primite de la părinți, relatează Realitatea PLUS. În acest moment, Pescaru are un salariu de două ori mai mare decât al președintelui Klaus Iohannis. 

Cine este Daniela Pescaru, secretarul de stat care ar fi propus „naționalizarea” pilonului 2 de pensii

Daniela Pescaru are două terenuri intravilane de 529 metri pătrați, respectiv 2.700 metri pătrați în Câmpulung. Terenurile au fost primite prin donație de la părinți în 2007, la care se adaugă o casă de vacanță în Câmpulung și un apartament în București, și acestea primite cadou, potrivit Declarației de avere 2023.

Imagine

Imagine

Secretara de stat nu are mașină, bijuterii sau alte obiecte de valoare, care să depășească suma de 5 mii de euro. Aceasta are aproape 185.000 de lei în depozite bancare și titluri de stat în valoare de 773.625 lei. Finanțista se poate lăuda că nu are nicio datorie sau credit bancar de returnat, potrivit Declarației de avere 2023.

Imagine

Daniela Pescaru primește două salarii de la stat: 117.067 lei anual de la Ministerul Finanțelor și 257.916 lei de la banca de stat EximBank. Astfel, femeia primește lunar peste 30 de mii de lei, dublu față de salariul președintelui Iohannis care este de 15 mii de lei net, potrivit Declarației de avere 2023.

Imagine

 

Bugetara Daniela Pescaru este șefă la stat încă din 1991, iar în ultimele guvernări este omul care face, pur și simplu, bugetul României. Din 2009, conduce Direcția Generală de Programare Bugetară, iar din 2014 este secretar de stat, cu o scurtă întrerupere în mandatul lui Eugen Teodorovici și al guvernărilor PNL, potrivit Realitatea PLUS.

 

Culisele scandalului privatizării pilonului 2 de pensii

Scandalul privatizării pilonului 2 de pensii s-ar fi declanșat chiar înaintea asumării în Parlament a răspunderii de către Guvern pe pachetul de austeritate cu măsurile fiscal-bugetare, pe 26 septembrie.

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a catalogat-o pe secretara de stat din Ministerul Finanțelor din partea PSD, Daniela Pescaru, care ar fi introdus amendamentul, drept ”un profesionist foarte bun pe care îl are ministerul” şi a spus că o cunoaşte ca fiind ”un profesionist de bună credinţă şi cu valori morale foarte corecte”. 

Deputatul PNL Florin Roman a declarat că articolul privind „naționalizarea” pilonului 2 de pensii de pe lista amendamentelor depuse de coaliție la proiectul de asumare a răspunderii Guvernului ar fi venit de la un secretar de stat din Ministerul de Finanțe, potrivit RFI România.

Ulterior, ministrul de Finanțe Marcel Boloș a anunțat pe 26 septembrie că naționalizarea pensiilor din Pilonul 2 ar fi fost discutată acum o lună în coaliția PSD-PNL, la propunerea cuiva „care nu face parte din structurile politice”, dar ideea a fost respinsă.

Marcel Boloș, anunț neașteptat despre naționalizarea Pilonului 2 de pensii: S-a discutat în coaliție, dar a fost respinsă

„Nu cunosc detaliile întregii poveşti şi nici nu vreau să le cunosc, pentru că o astfel de măsură nu cred că poate fi pusă în discuţie şi poate fi pusă în aplicare. Aici discutăm de active nete de peste 100 de miliarde de lei, nu s-a pus niciodată în discuţie”, a adăugat Boloş. 

Întrebat dacă a discutat cu secretara de stat despre introducerea amendamentului, ministrul a răspuns: ”E jenant să o întreb aceste lucruri care ţin de acţiunile individuale”. 

„Nu pot eu să o demit, este de atributul domnului ministru”, a mai spus Marcel Boloș, adăugând că nu face parte din structurile politice. Prefer ca acest subiect să nu-l aprofundez pentru interesele ţării noastre. Pentru binele şi interesul României nu ar mai trebui să aprofundăm acest subiect. Instituțiile financiare se uită la noi. În calitate de ministrul al Finanţelor am spus că nu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.