Ciolacu se declară mulțumit de guvernare, dar avertizează PNL că PSD se întoarce la popor în cazul unei abordări politicianiste

La doar o lună de guvernare, PSD și-a făcut un prim bilanț și apreciază drept corectă decizia de a intra la guvernare, pe care o consideră că fiind „eficientă”. Prezent în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a arătat că adoptarea bugetului de stat până la finele anului 2021 este cea mai importantă reușită, în măsură să ofere stabilitate și predictibilitate macroeconomică. În schimb, liderul social democrat a avertizat asupra jocului politicianist făcut de unii politicieni liberali care lansează critici din interiorul Coaliției. „PSD nu se cramponează de guvernare și nu vom accepta să facem parte dintr-o coaliție după modelul alianței anterioare dintre PNL și USR”, a avertizat șeful PSD. Marcel Ciolacu a adăugat că are în premierul Nicolae Ciucă un partener de dialog „corect” și nu există niciun parteneriat între PSD și președintele, Klaus Iohannis, ci doar relațiile instituționale firești, impuse prin Constituție.
Liderul social democrat consideră că 2022 va fi un an „greu, complicat”, dar pe care speră să-l depășească prin determinare și evitarea jocurilor politicianiste. Pandemia și criza energetică sunt principalele provocări în anul 2022.

Sursa: Realitatea Din PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.