Cod Portocaliu de ploi, până diseară. În unele zone cantitățile de apă vor ajunge la 80 de litri pe metru pătrat

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi. Avertizarea Cod Portocaliu este valabilă în intervalul orar 12-22, pentru județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Dâmbovița și Prahova. Conform meteorologilor, vor fi averse torențiale, iar local cantitățile de apă vor fi de 40-50 l/mp și izolat de peste 70-80 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

Codul Galben este valabil până mâine dimineață și este în vigoare pentru județe din Oltenia, sudul Banatului, vestul și nord-vestul Munteniei, Dobrogea și în vestul și sud-vestul Transilvaniei.

”În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (3/4 iunie) aria acestor fenomene se va restrânge spre sud-vestul teritoriului”, informează ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.