Concurs matinal de pescuit pe lacul Bacău organizat de ecologiști. Se anunță premii consistente în bani, permise de pescuit și accesorii

Toți băcăuanii, indiferent de vârstă, posesori ai unui permis ANPA, sunt așteptați mâine dimineață pe lacul Bacău, zona EMD, la un inedit concurs de pescuit. Competiția, intitulată „Cupa Prieteniei” 2019, este organizată de Centrul Regional de Ecologie – CRE – Bacău împreună cu partenerii săi și se va desfășura într-o singură manșă, cu durata de cinci ore. Taxa de înscriere este de 50 de lei. Se va pescui cu o singură undiță sau lansetă, la plută sau la fund, fără momeli artificiale, peștișor sau bucățică. „Propunem un concurs lejer, de socializare şi promovare a regulilor pescuitului sportiv, concurs susținut de numeroşi sponsori şi multe premii”, promit organizatorii. Câștigătorul premiului I va primi 300 de lei, un permis ANPA pentru anul viitor și produse Delphin în valoare de 200 de lei. Locul secund are ca premii 200 de lei, pe lângă permisul și produsele Delphi, iar locul III- 100 de lei, permis și accesorii. Se vor mai premia cea mai mare captură, cel mai vârstnic și cel mai tânăr pescar, dar și ocupantul standului nr. 13 (categoria Premiul Noroc). Evident, așa cum se obișnuiește în toate competițiile organizate de CRE Bacău, toți peștii prinși vor fi eliberați după cântarire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.