Consiliu județean Bacău a numit un nou director DGASPC după de Dana Țîțaru s-a autosuspendat din funcție

Managerul DGASPC, Daniela Țîțaru, s-a suspendat din funcția de director, după ce a fost condamnată la închisoare cu suspendare în prima instanță.

În comunicatul de presă transmis de CJ Bacău, s-a anunțat numele noului director DGASPC Bacau:

„Directorul DGASPC Bacău, Țîțaru Dana, și-a suspendat activitatea în cadrul instituției, pănă la clarificarea definitivă a situației sale juridice. Noul director al DGASPC va fi doamna Știuca Rodica Sorina, actual director general adjunct economic” transmite CJ Bacău.

„Regretăm situația în care se află doamna Dana Țîțaru, un director cu peste 20 de ani de activitate neîntreruptă, cu rezultate notabile, în domeniul asistenței și protecției sociale. Orice persoană este direct răspunzătoare pentru faptele sale. Asta nu justifică linșajul mediatic la care doamna Dana Țîțaru a fost supusă, cu atât mai mult cu cât aceasta își asumă consecințele greșelilor sale, suspendându-se din funcție”, afirmă Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.