Consiliul Județean Bacău a desfășurat o acțiune de ecologizare, în două zone de agrement extrem de importante pentru municipiul Bacău

Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, a organizat împreună cu angajații instituției pe care o conduce o acțiune de ecologizare în zona Insulei de Agrement și a Parcului Gheraiești.

Activitatea a fost desfășurată în cadrul unui proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu- Programul privind ecologizarea zonelor afectate de poluare.

„Astfel, mi-am dorit să atragem atenția asupra potențialului acestor locuri în care mulți băcăuani aleg să petreacă timp în natură. Am constatat, după cantitatea deșeurilor colectate, că în zonele în care s-a intervenit, mediul înconjurător este puternic impactat, în mod negativ. Mulțumesc conducerii și echipei A.B.A. Siret pentru implicare și colectarea deșeurilor în zonele greu accesibile și îi felicit pe colegii mei pentru exemplul dat & mobilizare. Schimbarea începe prin implicarea fiecăruia dintre noi și împreună putem face din Bacău un municipiu mai curat. Responsabilitatea și modul în care tratăm mediul înconjurător arată că ne pasă de locul în care trăim și ne creștem copiii!” a declarat Valentin Ivancea – președinte CJ Bacău.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Sursa foto: Facebook

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.