Astăzi, la Centrul de Afaceri şi Expoziţii Bacău a avut loc o întâlnire de lucru în care subiectul discuţiei au fost copiii din judeţ, aflaţi în situaţii de risc.
Au fost prezenţi primarii implicaţi în proiectul-pilot „Incluziune socială prin furnizarea de servicii la nivelul comunităţilor”, demarat în 2014 la iniţiativa Consiliului Judeţean Bacău, în parteneriat cu UNICEF – România. Dar alături de edili au fost şi specialişti din domeniul social, de sănătate şi educaţie de la nivel local, coordonatori judeţeni şi reprezentanţi ai instituţiilor judeţene, reprezentanţi ai administraţiei centrale şi ai UNICEF în România.
Proiectul se derulează cu implicarea a 38 de unităţi administrativ teritoriale (în care au fost sprijiniţi copiii şi familiile acestora), Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia a Copilului, Direcţia de Sănătate Publică, Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională.
S-a pornit la drum de la premisa că furnizarea unui pachet de servicii sociale preventive, care să includă sănătate, educație și protecție socială, pentru copii și familiile lor, va reduce inechitățile cu care aceştia se confruntă. Dar s-a mers şi pe ideea că implementarea unui astfel de pachet poate asigura intervenție timpurie, dar şi să reducă pe termen scurt și mediu costurile din sectorul social.
„Copiii vulnerabili, aflaţi în situaţii de risc, împreună cu familiile lor sunt prioritatea noastră. Realitatea din teren ne-a demonstrat necesitatea unei abordări integrate care să acopere toate segmentele în care ajutorul nostru poate fi util – social, educaţie, sănătate. Echipele locale au identificat nevoile, vulnerabilităţile, dar şi tipurile de servicii şi soluţiile prin care aceste probleme pot fi rezolvate. Acum, la 4 ani de la start-ul acestui proiect, vorbim de peste 20.000 de copii asupra cărora ne-am îndreptat atenția. Este cea mai frumoasă satisfacţie şi ne motivează să facem mai mult, să mergem mai departe”
a declarat Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău.
Proiectul în cifre:
– implementat în 34 de comune rurale, 11 comunități urbane (4 zone urbane), cu implicarea a 38 autorități publice locale şi 7 instituții județene
– autoritățile publice locale au angajat prin proiect: 46 asistenți/referenți sociali, 36 asistenți medicali comunitari, 6 mediatori sanitari, 38 consilieri școlari, 28 mediatori școlari
– s-au creat 38 centre comunitare
– au fost intervievate 121.000 persoane, dintre care au fost identificați 22.000 de copii cu vulnerabilități, acţionându-se deja pentru 5.200 dintre ei
La acest moment, echipa comunitară din fiecare localitate, cu sprijinul coordonatorilor județeni, furnizează pachetul minim de servicii pentru aproximativ 5.200 de cazuri active, în 2018.