Culisele statului paralel | Uniunea Europeană, prietenie condiționată cu România – De ce schimbă Bruxelles regulile

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene a provocat numeroase reacții în România, inclusiv din partea a Curții Constituționale. 

Judecătorii naționali nu sunt obligați să aplice deciziile Curții Constituționale, care contravin dreptului Uniunii Europene, și nici nu vor fi anchetați disciplinar dacă nu le aplică. Decizia a fost luată la finalul anului trecut de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și a iscat multe reacții în România. 
Mai ales că, potrivit Ramonei Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene, țara noastră NU ar mai putea spera la includerea în spațiul de liberă circulație Schengen, fără respectarea decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, care spune că dreptul european este superior celui național.
„România este singurul stat membru aflat sub lupa a două Mecanisme care vizează statul de drept: Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi Mecanismul general cu privire la statul de drept. Ambele prevăd acest principiu al supremaţiei dreptului european, iar decizia recentă a CJUE trebuie aplicată imediat de toate instanţele naţionale,” a declarat pentru news.ro Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la București.
Voci din lumea justiției au reclamat chiar un șantaj la adresa României prin impunerea supremației dreptului european în acest caz.
„Nu noi am schimbat regulile față de UE, ci UE le schimbă față de România și, ca urmare, și față de orice alt stat membru. Și tot UE ne șantajează cu accesul în Schengen și alte drepturi pe care ar fi trebuit să le primim de multă vreme ca stat membru, egal cu celalalte. (…) Așa că nu-ți rămâne decât alegerea între pastila roșie (care îți arată adevărul) și pastila albastră (în care visezi la miliardele din PNRR, dar nu observi și prețul plătit pentru toate acestea, în care îți e teamă de Rusia și China, dar uiți că nici UE nu-ți e prieten). Politicienii și abonații la ONG-uri soroșiste îți vor împinge pastila albastră (parcă cineva chiar încurcase pastilele la un congres de partid, nu?), dar alegerea pentru pastila roșie trebuie să îți aparțină”, scrie avocata Silvia Uscov.
O reacție categorică a venit în primele zile ale lui 2022 și din partea Avocatului Poporului, care vorbește nici mai mult nici mai puțin despre „sfârșitul drepturilor omului”, într-o analiză scrutătoare a implicațiilor juridice ale pandemiei de coronavirus. Renate Weber susține că Organizația Mondială a Sănătății și autoritățile naționale mondiale nu au luptat cu virusul în sine, ci cu pandemia.

 

„Controlul total pus în practică de guvernele considerate democratice schimbă pentru totdeauna soarta noastră și a drepturilor noastre. A început cu o cenzură feroce, manifestată în primul rând pe rețelele sociale. …) Orice îndoială în legătură cu felul în care a început pandemia, orice întrebare privind gestionarea ei, orice punct de vedere contrar celui oficial, acceptat la nivel planetar prin OMS și la nivelul fiecărei țări prin vocile doar ale anumitor epidemiologi și preluate repede de guverne, au fost categoric interzise. (…) Când drepturile colective sunt astfel susținute și impunerea lor se face prin constrângere, directă sau indirectă, cele individuale deja au murit. Mi-aș dori să nu am dreptate. Niciodată nu mi-am dorit atât de mult să nu am dreptate”, a scris Avocatul Poporului, Renate Weber. 

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.