Cum a reușit un băcăuan să blocheze lucrările pe strada Aeroportului

Omul și-a lăsat mașina pe strada aflată în reparații și a plecat în Anglia

Un bărbat din Sascut a reușit să împiedice, fără să vrea, lucrările care se derulează pe strada Aeroportului. Omul și-a lăsat mașina pe stradă, s-a urcat în avion și a plecat la muncă în Anglia. Situația a fost scoasă la iveală de europarlamentarul Dragoș Benea, care a fotografiat mașina în timp ce mergea la aeroport ca să plece la Bruxelles. Pentru Benea a fost un nou prilej ca să-l atace pe primarul Cosmin Necula.

Ultimii metri de asfalt pe str. Aeroportului se împiedică în nesimțirea și delăsarea Poliției Locale, ai cărei lucrători, „conduși” de cumătrul primarului, n-au reușit să miște din loc o mașină care zace abandonată de 3 zile pe stradă. Asfaltarea a jumătate din stradă este întârziată de indolența unui șofer și indiferența unor „polițiști”.
Bravii lucrători ard, însă, gazul de pomană și dau ture inutile cu mașinile din dotare. Halal!”, a scris Dragoș Benea pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.