Cum se conduce maşina pe polei sau pe gheaţă – când se accelerează sau se apasă pedala de frână

Poleiul este mai periculos decât gheaţa, avertizează specialiştii pentru că, în momentul în care acoperă şoseaua, dă senzaţia că asfaltul este doar ud, nu şi îngheţat. Acest lucru se datorează faptului că bulele de aer din apa îngheţată sunt foarte rarefiate, ceea ce face ca pojghiţa să fie extrem de transparentă.

Pe polei sau pe gheaţă, distanţele de frânare se multiplică de 10 ori. Aşadar, nu trebuie să circulăm cu viteză.

În cazul în care se întâmplă să pierdeţi controlul maşinii sau simţiţi că aceasta este pe cale să derapeze, ideal e să nu intraţi în panică. Tot ce puteţi face este să viraţi în direcţia în care alunecă spatele maşinii, reducând total sau parţial accelerarea, dar fără a pune frână. Dacă spatele începe să derapeze în direcţie opusă, reduceţi bracarea roţilor până stabilizaţi maşina. Evitaţi frânarea, pentru că ABS-ul s-ar putea să nu facă faţă suprafeţei alunecoase şi nu veţi face altceva decât să accentuaţi alunecarea. 

 

Totodată, se recomandă să nu fie apăsată mai tare pedala de acceleraţie decât atunci când sunteţi 100% sigur că aţi redresat maşina şi aceasta şi-a recăpătat tracţiunea. 

Chiar dacă vă încadraţi în limita legală de viteză, încercaţi să menţineţi o viteză constantă adaptată la condiţiile de drum şi trafic, încercând în acelaşi timp să măriţi considerabil distanţa dintre maşina din faţa şi din spatele vostru.

 

În plus, volanul ar trebui manevrat cu blândeţe. Acelaşi lucru este valabil şi pentru pedala de frână.

Frânarea pe suprafeţe alunecoase, implicit gheaţă şi polei, trebuie evitată în general, pentru că va face uitate toate sistemele de siguranţă cu care este dotat un autoturism, iar maşina se va transforma într-o sanie de metal. La fel, manevrele de evitare bruscă, obişnuite în traficul urban, au o cu totul altă amplitudine pe carosabilul acoperit cu gheaţă. 

Dacă este absolut necesar să frânaţi, faceţi-o cât mai blând cu putinţă, şi nu ridicaţi piciorul în momentul în care simţiţi în pedală activarea ABS-ului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru accelerările în trombă, care vor face ca roţile să-şi piardă aderenţa şi să se învârtă în gol. Pe gheaţă puteţi încerca şi plecările de pe loc să se realizeze din treapta a 2-a de viteză, însă asiguraţi-vă că ridicaţi progresiv şi lent piciorul de pe ambreiaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.