Cutremurul simulat ”ocolește” Bacăul. Realitatea este alta

Planurile conform cărora a fost realizată simularea de intervenție la cutremur, aflată în plină derulare zilele acestea, susțin că Bacăul nu ar fi afectat. Conform acestor documente, unda seismică s-ar propaga pe direcția Vrancea-Iași-Chișinău, iar în sud spre București și zonele adiacente. De menționat însă că orice hartă seismică realizată în ultimii ani plasează municipiul Bacău în zona de risc maxim, unde accelerația gravitațională este mare, iar un eventual seism ar fi resimțit major. În plus, specialiștii avertizează că nici un cutremur nu seamănă cu altul, iar ubndele se pot propaga diferit.
Și chiar dacă autoritățile ne-au pus la adăpost, cel puțin pe hârtie, Comitetul județean pentru situații de urgență (CJSU) Bacău a fost convocat în ședință, în regim de urgență, ca urmare a desfășurării, la nivel național, a exercițiului intitulat „Seism 2018”. Scopul a fost de informare și operaționalizare, la nevoie. Exercițiul este în dinamică și, oricând, pot apărea situații de intervenție și la nivelul județului Bacău, susțin aujtoritățile județene. În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Drumuri județene din subordinea Consiliului Județean Bacău, Secției Drumuri naționale Bacău, Direcției de Sănătate Publică și ale Serviciului de Gospodărire a Apelor, au fost activate.
De asemenea, s-a activat Centrul județean de coordonare și conducere Bacău, la sediul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene”, și se asigură permanență în următoarele ore.
De menționat că în jur de 100 de pompieri băcăuani au fost detașați la București, pentru a lua parte la simulări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.