DECIZIA FINALĂ privind pensiile. Care sunt SCENARIILE – Explicații experți

Doar câteva ore ne mai despart de decizia finală pentru pensionari. Așteptăm concret, negru pe alb să vedem cât e zvon și cât e realitate: ieșim la pensie la 70 de ani? Vor fi înghețate pensiile și salariile? Se măresc impozitele pe clădiri și pe terenuri? Miniștrii se acuză între ei că propagă fake news. O săptămână de haos pe nervii pensionarilor. Vă arătăm ce nu vor politicienii să vă spună despre vârsta de pensionare și speranța de viață. Cum e la noi și cum e în țările unde curge apă caldă. Suntem primii care am vorbit despre faptul că suntem la marginea prăpastiei din cauză că vor fi mai puțini angajați și mai puțini pensionari. De-abia acum, politicienii recunosc că pensiile din România sunt „bombă cu ceas”, relatează Realitatea PLUS.

„În prezent, în România, 8% din PIB cheltuim pe pensii. Media UE e 11%. Polonezii și ungurii – peste 11%. Este o corelare între cât trăiești și contribuțiile la pensie. Ceea ce noi așteptăm s-a întâmplat deja. Deciziile sunt clare: înghețăm cheltuielile cu personalul și pensiilor. La polul opus, crește ponderea investițiilor. Aceste date sunt fără banii din PNRR, care pot să crească aceste sume, dar, atenție, și cofinanțarea de la buget crește”, a afirmat profesorul Petrișor Peiu, în cadrul emisiunii „România la apel”, de la Realitatea PLUS.

Cu explicații vine și Doina Pârcălabu, fost președinte al Casei Naționale de Pensii Publice: „Stadiul complet de cotizare a fost folosit în formula de calcul a punctajului mediu. În rest, fiecare are un alt stagiu de cotizare. Important este stadiul minim”. 

Cristian Păun, profesor la ASE, este de părere că, în prezent, „noi cotizăm mai mult pentru pensia altuia”. Reforma pensiilor, spune Păun, nu se poate baza pe o singură măsură, ci ar trebui corelată cu un set de măsuri. „Dacă tot avem acest stadiu complet de cotizare de 35 de ani și am cotizat 25% din venitul brut, de ce acum nu vine statul și nu spune: „Domne, de acum înainte 25% vine către Pilonul 2 de pensie (P2)”?”. 

Recent, Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunța că deficitul la bugetul de pensii se ridică la 16,7 miliarde de lei, vorbind despre „o bombă cu ceas” care – spunea ministrul – că dacă nu va fi dezamorsată, puterea de cumpărare a pensiei medii va scădea semnificativ.

În context, ministrul a reiterat că este necesară o reformă a sistemului de pensii pentru a corecta inechitățile.

”În spaţiul public circulă o serie de dezinformări (…). Cert este că, în privinţa pensionării, noi ne-am asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să reformăm acest sistem, întrucât este gravat de inechităţi în sensul în care există condiţii diferite de pensionare în funcţie de anul de pensionare. Există clivaje uriaşe între pensia minimă socială şi cea mai mare pensie în plată, în sistemul public. Există milioane de lei plătite anual pentru procese câştigate de pensionari împotriva statului în ceea ce priveşte calculul pensiei. Mai mult decât atât, în sistemul de pensii din România există o bombă cu ceas, pe care dacă noi nu o dezamorsăm, riscăm ca la un anumit moment puterea de cumpărare a pensiei medii în România să scadă atât de mult încât, practic, în loc de 1.500 de lei cât este acum o pensie medie, să se poată cumpăra cu o pensie medie în România echivalentul a 500 de lei. Există un studiu care arată că, dacă nu corectăm acest deficit cronic de finanţare la bugetul de asigurări sociale, puterea de cumpărare a pensiilor în România va scădea dramatic. În momentul de faţă, deficitul bugetar, deficitul la bugetul de pensii este de 16,7 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că, anual, de la bugetul de stat se transferă către bugetul de pensii sume consistente şi, dacă nu facem ceva, în creştere. V-am oferit aceste date pentru a înţelege de ce vorbim de reformă”, a declarat ministrul Muncii. 

Turcan a mai anunțat, de asemenea, că cinci milioane de dosare de pensii vor fi digitalizate. 

”Există în acest plan de reformă componenta tehnică prin care cinci milioane de dosare de pensii sunt digitalizate, sunt transferate milioane de date dintr-un format electronic învechit, în dosare moderne digitale. De asemenea, vorbim de o nouă legislaţie în privinţa pensiilor, care să conducă la eliminarea acestor probleme”, a mai spus ministrul Muncii. 

În privința stagiului minim de cotizare la pensie, acesta rămâne de 15 ani, potrivit ministrului liberal: ”Nu vom opera modificări în privinţa stagiului minim de cotizare, adică de 15 ani, nu va creşte (…). De asemenea, va exista varianta pensionării anticipate, dar această pensionare anticipată trebuie acceptată aşa cum este prevăzută şi în legislaţia de astăzi. Nu creşte exponenţial numărul de ani stagiul maxim de cotizare, (…) ci vorbim de menţinerea stagiului maxim de cotizare şi posibilitatea pensionării înainte de îndeplinirea vârstei legale de pensionare, dacă mai lucrează încă opt ani. Această posibilitate este şi astăzi în Legea pensiilor”. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.