Descinderi în Onești la un grup de bătăuși

Polițiștii oneşteni, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău, au descins la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.În urma probatoriul administrat, patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate în fața magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

La data de 30 iulie a.c., polițiștii de investigaţii criminale din Oneşti, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, au efectuat patru percheziții domiciliare, trei în Oneşti şi una pe raza comunei Bogdăneşti, la patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă comisă în ziua de 27 iulie a.c..

În urma descinderilor, au fost ridicate în vederea indisponibilizării mai multe obiecte susceptibile a fi folosite la săvârșirea infracțiunii.

         Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi Parchetului cu propuneri legale.

Activitățile sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.