Dosarele X: cum au ajuns lucrările la Insula de Agrement de la 70% la 91% în doar două zile. De duminică se începe umplerea lacului!

De la o zi la alta, veștile despre Insula de Agrement au parcă darul de a bulversa pe toată lumea. Iar dacă în urmă cu numai două zile, toată lumea afla de la Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău că lucrările sunt la un nivel de execuție de 70%, azi lucrările au ajuns la 91%!

“Lucrările de la insula de agrement sunt finalizate în proporție de 70%. Modernizarea obiectivului a intrat în linie dreaptă iar majoritatea lucrărilor rămase de executat vizează obiectivul Aquapark, unde au fost descoperite defecțiuni la sistemul de pompe”,  au anunțat responsabilii SSPM miercuri, 28 august.

Azi, ei au revenit cu anunțul că gradul de execuție este, de fapt, de 91%. Anunțul a fost însoțit și de explicație:

“Gradul de execuție al modernizării Insulei de Agrement din Bacău este de 91%.
S.C. Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. a realizat în ultimile patru luni 70% din contractul asumat cu Primăria Municipiului Bacău, adică 70% din restul de 30% rămas de executat după blocarea investiției în 2015”,  spun cei de la SSPM.

Cel mai important anunț a venit însă astăzi de la Administrația Bazinală de Apă Siret Bacău. ABA Bacău anunță că de duminică, 1 septembrie, va începe umplerea lacului.

“Având în vedere finalizarea procesului de decolmatare a Lacului de Agrement Bacău, parte a obiectivului de investiții “Refacerea capacității de tranzitare a acumulării Lac de redresare aval captare acumulare UHE Bacău II, județul Bacău”, Administrația Bazinală de Apă Siret anunță faptul că, începând cu data de 1 septembrie 2019, orele 18, va începe procesul de refacere a volumului de apă din acumulare. Umplerea se va realiza treptat, în reprize de câte 1 metru, cu pauză de 24 de ore între ele.

Prin urmare, pentru a evita eventuale incidente nefericite, atenționăm populația să evite activitățile în zona acumulării și, în mod deosebit, să nu pătrundă în cuveta lacului”,  se arată într-un comunicat al ABA Siret Bacău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.