DSVSA Bacău a suspendat activitatea unor unităţi alimentare din cauza mizeriei

Inspectorii au constatat abateri majore de la legislaţia sanitară veterinară și au aplicat sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 24.000 de lei.

Controalele Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău pentru respectarea normelor de procesare şi comercializare a alimentelor s-au încheiat cu măsuri dure.
Două magazine alimentare și o brutărie au primit ordonanţe de suspendare a activităţii pentru deficienţe de igienă şi infrastructură în spaţiile de lucru în unitați, iar la o brutărie s-a luat decizia interzicerii funcţionării.

„Deficienţele majore sancţionate cu interzicerea sau suspendarea activităţii în magazine alimentare au fost rafturi degradate, pereţi neigienizaţi, lipsă sursă de apă, ferestre fără protecţie împotriva insectelor, lipsa vestiarului. În brutării s-a constatat că vestiarul nu era întreţinut corespunzător, grupul sanitar neigienizat, plafonul deteriorat şi pereţii cu mucegai, depozitul de făină neigienizat corespunzător”, spune dr. Florin Baltă, purtător de cuvânt la DSVSA Bacău.

Totodată, organizatorul unui târg de produse alimentare a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 6.000 de lei pentru că funcționa fără să fi obținut Avizul temporar din partea DSVSA Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.