Pesta porcină africană evoluează la această dată la nivelul a 13 judeţe din nord-vest şi sud-est, iar Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău ia în continuare toate măsurile pentru a preveni pătrunderea virusului pe teritoriul judeţului.
Este vorba despre verificarea probelor în laborator, provenite de la porci domestici sau mistreţi. În ultima săptămână, de exemplu, s-au făcut teste de la un porc domestic mort în gospodărie, un porc domestic bolnav din gospodăria unui cetăţean, un porc domestic mort într-o fermă autorizată, 44 demistreți vânați şi un mistreț găsit mort. „Rezultatele analizelor efectuate de la aceste animale nu au confirmat prezenţa virusului Pestei Porcine Africane”, spune dr. Florin Baltă, purtător de cuvânt la DSVSA Bacău.
Echipele de control au fost şi în trafic, acolo unde zilnic sunt instituite filtre pentru verificarea transporturilor de porci vii sau produse şi subproduse provenite de la aceştia.
Au fost oprite 50 de autovehicule şi aplicate amenzi în cuantum de 600 de lei pentru vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare.
Crescătorii de porci din judeţul Bacău sunt obligaţi să anunţe la DSVSA orice suspiciune de boală sau mortalitate la aceste animale.