E oficial: la Onești școlile rămân închise și vineri

După șase zile fără apă, reluarea furnizării apei potabile este cel mai așteptat moment la Onești. Abia diseară va curge apă la robinete, dar numai pentru un interval de două ore, motivat de necesitatea refacerii rezervei de la Cuciur. Abia după aceea se va relua furnizarea apei în regim continuu.

În acest context, s-a decis ca școlile și grădinițele din oraș să rămână închise și vineri, 20 septembrie.

Ca urmare a ședinței de lucru desfăşurate la RAJA SA Centrul Zonal Onești, s-a luat decizia ca furnizarea apei potabile în Municipiul să se facă în această seară în intervalul 20.00 – 22.00. Pentru a permite umplerea la capacitate maximă a rezervoarelor de la Cuciur şi evitarea unor situații similarei celei pe care o parcurgem, programul de furnizare pentru ziua de maine, 20.09.2019, precum si data la care se va reveni la furnizarea in regim permanent a apei potabile va fi comunicat ulterior, functie de volumul de apa livrat de S.C. CRAB S.A. În aceste condiţii, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Inspectoratului Școlar Județean din teritoriu, s-a luat decizia ca unitățile de învăţământ şcolar şi preşcolar din Oneşti să rămână închise şi mâine, pentru a putea fi igienizate complet„, a anunțat primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc.

În cazul în care totul va decurge normal și nu va mai apărea o avarie, cum s-a tot întâmplat în ultimele zile, elevii și preșcolarii vor reveni în bănci de luni, 23 septembrie. Cel mai probabil, orele pierdute în această săptămână vor fi recuperate până la sfârșitul semestrului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.