FOTBAL: România, doar remiză cu Belarus, în preliminariile EURO 2024

România a remizat cu Belarus, scor 0-0, în a șaptea etapă a grupei de calificare la Euro 2024. Naționala ocupă locul doi, cu 13 puncte.

Belarus și România au remizat, scor 0-0, pe stadionul Szusza Ferenc din Budapesta. Naționala din Belarus dispută meciurile considerate “acasă” pe teren neutru, din cauza sancțiunilor la care a fost supusă de UEFA, după ce guvernul bielorus a permis rușilor să-i folosească teritoriul pentru a ataca Ucraina, în februarie 2022.

În celălalt meci al grupei, Andorra a pierdut cu Kosovo, scor 0-3.

Pentru calificarea la turneul final din 2024, naționala României trebuie să încheie grupa pe unul din primele două locuri. După disputarea a șapte etape, echipa se află pe locul doi, cu 13 puncte. Pe primul loc se află Elveția, cu 14 puncte și un joc mai puțin.

Echipele de start:

BELARUS: 12. Ignatovich – 5. Polyakov, 20. Volkov, 6. Politevich-cpt., 2. Pechenin – 15. Korzun, 9. Ebong – 4. Yuzepchuk, 19. Klimovich, 7. Kontsevoi – 11. Morozov. Selecționer: Carlos Alos Ferrer

Rezerve: 1. Kudravets (p.), 16. Rudzenok (p.) – 3. Parkhomenko, 8. Karpitski, 10. Bakhar, 13. Bocharov, 14. Karpovich, 17. Gromyko, 18. Malkevich, 21. Borodin, 22. Pavlovets, 23. Antilevski

ROMÂNIA: 12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu – 18. R. Marin, 5. Screciu, 10. Stanciu-cpt. – 20. Man, 7. Alibec, 9. Drăguș. Selecționer: Edward Iordănescu

Rezerve: 1. Niță (p.), 16. Târnovanu (p.) – 4. Racovițan, 6. M. Marin, 8. Cicâldău, 13. Mihăilă, 14. Hagi, 17. Fl. Coman, 19. Olaru, 21. Moruțan, 22. Munteanu, 23. Sorescu.

România mai are de disputat doar trei meciuri din grupă: pe teren propriu cu Andorra (15 octombrie) și Elveția (21 noiembrie) și în deplasare cu Israel (18 noiembrie). Partida din urmă ar putea fi amânată sau disputată pe teren neutru, din cauza războiului dintre Israel și Hamas. UEFA a reprogramat deja meciul Israelului cu Elveția, pe 15 noiembrie, și a anunțat și amânarea partidei cu Kosovo, la o dată încă neanunțată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.