Osemintele și efectele militare ale unui militar român din Primul Război Mondial au fost descoperite ieri, după un secol, în imediata apropiere a Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului de Vasile Boboc, cunoscut ca românul care își dedică viața scoaterii la lumină a istoriei. Anunțul a fost făcut de Asociația „Fratia Ortodoxa Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtatorul de Biruinta” pe pagina de Facebook. „Astăzi 23 septembrie 2019, la Valea Uzului, la câțiva metri de Cimitirul Internațional, unde extremiștii maghiari au susținut sus și tare că nu există nici un militar român căzut, I.S.U. Bacău a confirmat aflarea la 30 de centimetri sub pământ a rămășițelor pământești ale unui soldat român, căzut în primul război mondial. Eroul român a fost găsit îngropat cu uniforma și casca românească, cu pușca lângă el și cu două obuze. Institutul de medicină legală a ridicat trupul și a fost dus la IML Iași pentru expertiză”, conform Asociației „Fratia Ortodoxa Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtatorul de Biruinta”. În același context, membrii asociației anunță pentru 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, dată care coincide și cu bătăliile de pe Valea Uzului din Primul Război Mondial, o amplă acțiune de comemorare a eroilor la Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului. „Ne strângem iarăși aici, cu 149 de torțe pentru luptătorii Neamului Românesc: un om și o torță cu făclie pentru fiecare Erou. Pe 25 octombrie, ora 17, vom fi prezenți la Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului”, se mai spune pe site-ul Asociației „Fratia Ortodoxa Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtatorul de Biruinta”.