GALERIE FOTO: La plăcinte, înainte! Bunătăți cu aromele copilăriei la “Plăcintele bunicilor” în Parcul „Cancicov” din Bacău

Cine nu a trecut astăzi prin Parcul „Cancicov” din Bacău are ce regreta. De ziua lor, netrecută în calendar, dar sărbătorită în fiecare an la 1 octombrie, bunicii, dar mai ales bunicuțele noastre, au adus primăvara gusturilor pentru sutele de băcăuani care au trecut să savureze rodul strădaniei lor. Preparate după reţete doar de ele ştiute, ce amintesc de gustul copilăriei, bunicuțele și-au etalat bunătățile la cea de-a VII- a ediție a concursului “Plăcintele bunicilor”, eveniment ce marchează astăzi „Ziua Internațională dedicată Persoanelor Vârstnice”, organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău. La manifestarea de astăzi au participat persoane vârstnice din tot județul şi din centrele rezidenţiale aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău. Alături de plăcinte de tot felul, pregătite „ca la mama acasă”, de pe mese nu au lipsit cozonacii dolofani și rumeni cu stafide, nuci și rahat, parcă abia scoși din cuptor, colțunașii cu dulceață de gutui, melcișorii cu dovlecei, prăjiturile cu nucă sau tradiționalele plăcinte “poale în brâu”, dar și specialități de zacuscă și dulceața de mure, căpșuni, afine, cireșe și chiar de ardei iuți. Și multe alte bunătăți, stropite cu un mustișor dulceag sau mai aspru, după gustul fiecăruia. O pată de culoare au adus obiectele realizate de specialiștii DGASPC Bacău în ergoterapie, în tehnica hârtiei origami. Cum era și firesc la ceas de sărbătoare, toată asistența s-a prins în horă, iar până când juriul a deliberat câștigătorul celei mai bune plăcinte, aproape toate bunătățile de pe mese și-au găsit pofticioșii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.