GALERIE FOTO/VIDEO: Mileniul III-România. Copiii dintr-un sat din județul Bacău au văzut abia ieri cum arată un oraș. Este prima oară când unii dintre ei au ieșit din satul natal în lume

În România milieniului trei, când copiii de vârsta lor de la oraș bat din picior dacă părinții nu le cumpără telefonul de ultima generație sau nu le vine mașina la scară când ies de la cursuri, mai există totuși și copii pentru care fericirea are altă dimensiune. Este vorba despre copiii de la sate, proveniți din familii sărace, dar cu rezultate bune la învățătură, care ies abia acum pentru prima oară din satul lor și învață să folosească o toaletă cu apă curentă, văd primul bloc, primul semafor, prima trecere de pietoni. Iar despre hamburger sau pizza abia dacă au auzit, poate, în reclamele din vechiul televizor al părinților lor. În această situație sunt și cei peste 40 de copii din satul Soci, comuna Pâncești, pentru care ziua de ieri a fost o experiență unică. Pentru că au ieșit pentru prima oară din satul lor și au văzut că, de fapt, universul nu se rezumă doar la cei patru pereți, mersul la grajd și la școală sau zbenguiala pe dealuri alături de ceilalți copii. Au văzut pentru prima oară cum arată un oraș și au avut parte de experiențe fantastice de care până acum nu au avut parte niciodată. Meritul unei asemenea inițiative îi revine unui om deosebit, Maria Holtzhauser, manager și voluntar la fundația care îi poartă numele. Ajutată de dascălii din comună, dar și de oameni inimoși din Bacău, aceasta le-a oferit micuților cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani o zi de neuitat. Copiii au fost la un hamburger la Gourmet Pizza, apoi la joacă și la un film în Arena Mall, pentru ca seara să se încheie cu un spectacol la „Gașca Zurli” și cu o pizza servită în drum spre casă. Dar asta nu este totul. Chiar înainte de a intra la spectacol, toți cei 43 de micuți au primit în dar câte o pereche de ghetuțe noi, fiecare cu numărul său, „pentru ca Moșul să aibă unde le lăsa în decembrie, daruri”. „Să vedeți cât de puțin le trebuie unor copii să fie fericiți și cât de multe putem face noi dacă ne ieșim puțin din confortul personal. Gesturile mici schimbă destine. Copiii au încredere în ei, văd că se poate, văd că cineva se gândește și la ei. Văd că există și o altă lume decât cea pe care ei o știu. Asta îi înverșunează să învețe”, spune Maria Holtzhauser.

Visează să devină la gimnastă sau pompier

Florin și Costela sunt în clasa a III-a și se numără printre cei care au ieșit ieri pentru prima oară din satul lor. Niciunul nu mai văzuse vreodată un hamburger, așa că întâlnirea cu această nouă provocare culinară nu i-a lăsat indiferenți. Dacă Florin a mâncat doar jumătate, pe restul păstrându-l pentru mai târziu, în schimb Costela l-a luat la pachet, ca să guste și frații ei mai mari, rămași acasă. Cei doi și-au și fixat un țel în viață. Florin vrea să se facă pompier, deși nu a văzut niciodată unul în acțiune, iar Costela se visează gimnastă, deși nu a călcat până acum niciodată într-o sală de sport adevărată. Prințul și prințesa de ieri, cu cămașa albă și scrobită, ca de sărbătoare, s-au întors însă acasă în sătucul lor unde, la fel ca mulți alți copii, își trăiesc visul și se simt fericiți cu puținul cu care viața i-a obișnuit.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.