GREVĂ de avertisment în Educație, între orele 11:00-13:00. Finalul de an școlar, în PERICOL: profesorii amenință că îl îngheață

Este oficial! Profesorii au decis să intre în grevă generală din cauza salariilor mici și a măsurilor de austeritate! Prima etapă va fi o grevă de avertisment care va avea loc astăzi. Profesorii nu vor preda între orele 11 și 13 și fac apel la părinți să țină copiii acasă de pe data de 22 mai când va fi declanșată greva generală. Mai mult, anul școlar ar putea fi încheiat chiar la finalul acestei luni, iar examenele naționale ar putea fi amânate sau chiar anulate. O reacție a venit și din partea ministrului Educației. Ligia Deca susține că va face tot posibilul pentru ca profesorii să ajungă la o salarizare decentă.

Aproximativ 15 mii de angajați din învățământ au protestat din cauza salariilor mici. Cum Guvernul nu a găsit soluții pentru problemele din sistem, vor acum să facă grevă generală. Pentru început, profesorii au decis ca pentru două ore să nu țină orele.

„Procentul de greva este de 71,29% din totalul membrilor de sindicast”, a afirmat presedintele FSLI Simion Hancescu.

Sindicaliștii atrag atenția că mulți dintre angajați nu au ajuns cu salariul la nivelul de bază prevăzut în lege, iar un profesor debutant câștigă puțin peste 2.000 de lei, sumă cu care nu poate acoperi cheltuielile de zi cu zi.

„nu mai putem accepta sub nicio forma sa fim umiliti, sa ni se mentina un statut social care nu este corespunzator importantei acestei profesii mai mult decat nobile”, a declarat Marius Nistor, presedintele Federatiei Spiru Haret.

Iar pe data de 22 de mai va fi declanșată greva generală. Asta înseamnă că anul școlar s-ar putea încheia la finalul acestei luni, iar examenele naționale ar putea fi amânate sau chiar anulate.

„Greva generala care va fi declansata pe data de 22 mai inseamna incetarea activitatii. Fac un apel catre parinti sa inteleaga si recomandam in acelasi timp sa tina copiii acasa. Nu se pun absente, nu se preda, nu se evalueaza. Exista riscul sa se dea peste cap examenele nationale. Vina nu este a noastra, nici a oamenilor din sistem, este a guvernantilor”, a mai spus Hancescu.

„Vom face tot ce ne sta noua in putinta la Ministerul educatiei pentru ca discutiile pe revendicarile cadrelor didactice sa fie rezolvate cu succes la ceea ce ei isi doresc, adica o salarizare decenta”, a spus ministrul Educatiei Ligia Deca.

„In mod cert vom avea greve in multe universitati ale romaniei. Este foarte posaibil sa avem examene amanate, anulate si sa de decaleze probleme intregului sistem de invatatmant”, a afirmat, la randul sau, Anton Hadar, profesor universitar și lider al Federației Naționale Sindicale Alma Mater.

Sindicaliștii mai spun că vor face grevă generală până când le vor fi soluționate cererile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.